Vid

poezie de Elisabeta Simon

Amorul este o nenorocire si fericirea, ce mi-o oferi, venin. Ca n-o stii aceasta este împrejurarea care te face adorabila. Dac-ai avè pentr-un moment ochii mei, ce altfel ti s-ar arata aceasta lume, în care tu cauti si speri a gasi ce nu-i în ea – fericirea. Tu zici sa te iubesc. Daca te-as putè iubi ca pe-o stea din cer… da! Dar daca sustin, daca doresc… n-aud eu din toate partile aceleasi suspine ordinare, aceleasi doruri… ordinare; caci care-i scopul lor? Placerea dobitoceasca, reproducerea în musinoiul pamântului de viermi noi cu aceleasi murdare dorinte în piept, pe cari le îmbraca cu lumina lunci si cu stralucirea lacurilor, aceleasi sarutari gretoase, pe cari le asamana cu zuzurul zefirilor si cu aiurirea frunzelor de fag. Este asa sau nu? Priveste-ti-i acei tineri, cu zâmbiri banale, cu simtiri muieratice, cu soapte echivoce, vezi acele femei, cari li raspund prin ochiri voluptoase si miscându-si buzele, vezi! împrejurul acestui instinct se-nvârteste viata omenirei… Mâncare si reproducere, reproducere si mâncare!… Si eu sa cad în rolul lor?…

Sâmburele vietei este egoismul si haina lui, minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când ma sui pe o piatra nalta, îmi pare ca în cretii mantalei, aruncate peste umar, am încremenit si am devenit o statua de bronz, pe lânga care trece o lume, ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea… Lasa-ma în mândria si raceala mea.

Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putè s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa lumea sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea? Eu ma uit în sus, asemenea statuiei lui Apol… fii steau cea din cer, rece si luminoasa! S-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!

Fragmen din Cezara -de Eminescu