Viata :un montagne-rousse plin de suisuri si coborasuri…si cand in sfarsit vagonul tau urca si apoi ajunge sa mearga drept,atunci, observi ca se face ivita o mica curba la orizont,si ca,desi nu vei cobori de tot vei ajunge totusi undeva un pic mai jos ca inainte..

Melancolia…uneori cred ca unii din noi au acest sentiment inradacinat in ei mai mult decat altii,si mai mult decat le-ar trebui.Pentru ca desi nu vrem,si poate,aparent, fara vrun motiv bine intemeiat acest sentiment vine si pleaca din noi. Insa, revenind cam des,si chiar mai intens decat se lasa vazut la alti..

Poate unii ne nastem melancolici…ne nastem pesimisti,nostalgici sau ganditori… si atunci oare ce trebuie facut pentru ca sa fim din nou zambitori,linistiti si fara griji?…

Poate ca nimic.. si poate ca asta e natura noastra… natura unui melancolic,…

Traim intr-o lume mare si plina de greutati,si pentru ca toti suntem muritori,traim si invatam din greseli.Greselile care le provocam sau pe care ni le provoaca altii,sau greseli ale propriului nostru destin sau existenta care uneori ne incarca cu ghinioane si greutati…

Se intampla atunci sa te simti coplesit si sa cauti o scapare…mi s-a intamplat adesea sa constitui o scapare pentru multe persoane…ma gasesc adesea in postura unui jurnal in care fiecare isi scrie propria lui poveste,o poveste grea si trista pe care se asteapta sa o poata rezolva dupa ce si-au scos-o de pe suflet…

Nu pot spune k imi displace…imi place sa stiu ca pot ajuta pe cineva…cu atat mai mult persoane dragi mie sau prieteni..insa uneori simt k absorb prea mult…ma simt incarcata.. ca un burete kare a absorbit tot pana la refuz…..