Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

M.Eminescu

Viata :un montagne-rousse plin de suisuri si coborasuri…si cand in sfarsit vagonul tau urca si apoi ajunge sa mearga drept,atunci, observi ca se face ivita o mica curba la orizont,si ca,desi nu vei cobori de tot vei ajunge totusi undeva un pic mai jos ca inainte..

Melancolia…uneori cred ca unii din noi au acest sentiment inradacinat in ei mai mult decat altii,si mai mult decat le-ar trebui.Pentru ca desi nu vrem,si poate,aparent, fara vrun motiv bine intemeiat acest sentiment vine si pleaca din noi. Insa, revenind cam des,si chiar mai intens decat se lasa vazut la alti..

Poate unii ne nastem melancolici…ne nastem pesimisti,nostalgici sau ganditori… si atunci oare ce trebuie facut pentru ca sa fim din nou zambitori,linistiti si fara griji?…

Poate ca nimic.. si poate ca asta e natura noastra… natura unui melancolic,…

Exista o anumita armonie in lume..Defapt exista mai multe tipuri de ‘armonii’…

Cand totul e perfect..si parca nici nu mai e loc de mai mult,caci deja am ajuns la perfectiune ,si nu mai e nevoie de mai mult sau mai putin.Atunci este doza exacta de frumos si urat, de trist si veselie,de zambete si priviri ganditoare,de chicoteli si oftari,de cuvinte si taceri, de negru si alb,de bine si rau,de el si de ea…

Can you feel that?..

Gandurile-mi zac pe pat,dezvelite acum de un invizibil cearceaf, zac goale,uitate de lume si de ele insele, bete sau drogate sau poate ambele…Si cugeta spre ideei utopice,imposibile…

Gandurile-mi sunt rebele lor si mie.. caci imi alearga haotic prin cap..doar pentru a se opri sa zace pe un pat al constiintei si remuscarilor.. pentru a se fremata de dor si grija.. pacat de gandurile mele,ce plang imposibilul,caci iar imi vor sclipi ochii..spre un univers inexistent spre dorinte si adevaruri imposibile

“As vrea sa stiu la ce te gandesti.Sa stiu ce ganduri iti trec prin capusorul asta al tau..”

“Hmm…multe..”

8 Martie…

Eu si D. ne intorceam de la noaptea de party pt fete..Dupa o noapte lunga si plina cu alune si coktailuri cu vodka ne-am pregatit sa parasim incinta pentru a ne indrepta spre casa…

Aratam ca doua boschetare..si nu exagerez )….pentru ca a inceput ploaia..iar noi nu avem umbrela.. D. schioapata si trebuie sa mergem incet..din pacate e si racita si nici nu are gluga..in vreo doua minute zici ca a trecut pe sub Niagara..eu in schimb…cu doua glugi in cap…incant probabil trecatorii cu expresia mea de zombie..si rucsacul atat de umplut incat ai putea spune ca e supraponderal…:))….

macar…totul e in amintirea unei nopti frumoase…

Will you count me in?

V1: I’ve been awake for a while now
you’ve got me feelin like a child now
cause every time I see your bubbly face
I get the tinglies in a silly place

C: It starts in my toes
and I crinkle my nose
where ever it goes I always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go

V2: The rain is fallin on my window pane
but we are hidin in a safer place
under covers stayin dry *(safe) and warm
you give me feelins that I adore

C: It starts in my toes
make me crinkle my nose
where ever it goes
i always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go

B: What am I gonna say
when you make me feel this way
I just……..mmmmmm

C: It starts in my toes
make me crinkle my nose
where ever it goes
i always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go

V3: I’ve been asleep for a while now
You tucked me in just like a child now
Cause every time you hold me in your arms
I’m comfortable enough to feel your warmth

C: It starts in my soul
And I lose all control
When you kiss my nose
The feelin shows
Cause you make me smile
Baby just take your time now
Holdin me tight

Where ever, where ever, where ever you go
Where ever, where ever, where ever you go
Where ever you go, I’ll always know
Cause you make me smile here, just for a while

Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând…
Ca nisipul femeile sunt…

Beethoven-Violin Sonata no.5 op.24 spring rondo-allegro

…imagineaza-ti..o frumoasa dimineata de primavara…un camp verde pal..flori de primavara.. iarba marunta …un soare caldut si primitor…o raza…o usoara briza de racoare…

o mana schiteaza cateva gesturi in creion…foaia odata goala..povesteste acum o scurta istorie a unui peisaj..a unui loc imaginar..a unei scene…in timp ce creionul reda usor fiecare linie a acestei lumi,imperfectiunile fiindu-i sterse cu nervozitate…

culori de pastel…o mana trecuta prin par…o usoara rasuflare..o privire ratacitoare…un caiet de poeme… un stilou vechi… nici o patura..

Parfumul primaverii…

Ochii….cea mai expresiva parte a corpului omenesc si nu numai..

Sunt multe expresii care descriu profunizimea lor…. ochii sunt o fereastra catre suflet si catre lumea noastra…un portal intre interiorul nostru si lumea exterioara,descifrnad in ei mult mai usor gandurile si starile sufletesti…

In ultimul timp am auzit ateatea lucruri legate de acest subiect,in special ,legate de perechea fericita de ochi pe care o am in posesiune…

Cu toate acestea,avand in vedere toate lucrurile pe care le-am auzit despre ochii mei si la care am avut diverse reactii ,una singura m-a facut sa o tratez cu mai multa importanta… si ciudat ca nici nu a fost nevoie sa mi se spuna,sau sa vad,…ci a fost destul sa simt.. sa simt schimbarea din ei… pentru ca singurul lucru care mi-a strabatut mintea a fost o mica fraza ” imi sclipesc ochii”…

sunt sigura ca fraza asta va da multe de gandit insa cu siguranta foarte putini s-ar gandi la adevaratul sens al ei,la adevarata interpretare…poate mai putin vizibila… usor macabra sau morbida… intr-adevar….ce sti si ce simti atunci cand ‘iti sclipesc ochii’

Traim intr-o lume mare si plina de greutati,si pentru ca toti suntem muritori,traim si invatam din greseli.Greselile care le provocam sau pe care ni le provoaca altii,sau greseli ale propriului nostru destin sau existenta care uneori ne incarca cu ghinioane si greutati…

Se intampla atunci sa te simti coplesit si sa cauti o scapare…mi s-a intamplat adesea sa constitui o scapare pentru multe persoane…ma gasesc adesea in postura unui jurnal in care fiecare isi scrie propria lui poveste,o poveste grea si trista pe care se asteapta sa o poata rezolva dupa ce si-au scos-o de pe suflet…

Nu pot spune k imi displace…imi place sa stiu ca pot ajuta pe cineva…cu atat mai mult persoane dragi mie sau prieteni..insa uneori simt k absorb prea mult…ma simt incarcata.. ca un burete kare a absorbit tot pana la refuz…..