Am mai crescut un pik…in putin timp…am invatat multe…am acumulat cunostinte si experienta.. am vazut, am auzit si am simtit multe… m-am aflat in situatii placute si mai putin placute.. am aflat lucruri nu prea dragute.. adevaruri de care as fi dorit poate sa fiu ferita.. am vazut mai multe persoane in acleasi om..o data.. de doua, de trei si poate kiar patru ori… am vazut mai multe parti ale proprie mele persoane..parti care nu le cunosteam sau care nu luasera fiinta… am ajuns sa imi schimb multe pareri sau principii fundamentale… am ajuns aproape o alta persoana..pe jumatate…de nerecunoscut… daca acel suflet mic care se ascunde in mine s-ar uita intr-o oglinda cu siguranta ar fi surprins si nu ar sti cum de a fost capabil de o asemenea schimbare in atat de putin timp..
si atunci ma intreb daca ar fi surprins placut sau neplacut…daca ar zambi,daca ar rade,daca ar ofta… ar fi speriat..si ar plange o alta bruneta mai mica si mai naiva,mai zambitoare si cu mai multa incredere in ceea ce numim viata…
Totul e trist in lume…totul e pamantesc..palpabil..firesc..totul e obisnuit.. si desi multi vrem sa fim deosebiti cautam in jurul nostru obisnuitul pentru a-l avea ,la fel cum il au si toti ceilalti,pentru a-l poseda si pentru a ne bucura de el..suntem cu totii o alta oaie in turma,…caci desi blana noastra este de o alta culoare cu totii aspiram la aceeasi iarba..
Insa,..undeva departe..undeva dincolo de noi,undeva inlauntrul nostru se afla ceva cu mult mai special.. un univers imaterial,invizibil si nefiresc.. tot ceea ce e cu adevarat valoros nu poate fi privit sau atins.. insa il poti cunoaste cu mintea si sufletul..
tot ceea ce sunt eu si nu sunt..tot ceea ce esti tu si nu esti..tot ce este inauntru si inafara noastra.. in toate acestea sunt franturi de nefiresc.. franturi speciale ale unei lumi mai mult decat terestre si obisnuite… De ce oare multi se opresc la lumea aceasta trista si obinuita,simpla si plictisitoare.. de ce oare nu cauta mai departe de ceea ce vad cu ochii?…Nu am gasit raspuns ,decat ,ca poate..in mod tragic…asa functioneaza aceasta lume in care ne-am nascut…
Si atunci in cautarea unui ‘altceva’… trebuie infruntate dezamagirile pe care ni le ofera viata.. acel lucru trist care se numeste realitate … si care ,desi il cunoastem si suntem constienti de trucurile sale..va reusi sa ne surprinda in mod tragic de fiecare data… atunci in cautarea imaterialului realizam ca aceasta viata este defapt o lupta cu noi insine.. un drum..spre..
Viata :un montagne-rousse plin de suisuri si coborasuri…si cand in sfarsit vagonul tau urca si apoi ajunge sa mearga drept,atunci, observi ca se face ivita o mica curba la orizont,si ca,desi nu vei cobori de tot vei ajunge totusi undeva un pic mai jos ca inainte..
Melancolia…uneori cred ca unii din noi au acest sentiment inradacinat in ei mai mult decat altii,si mai mult decat le-ar trebui.Pentru ca desi nu vrem,si poate,aparent, fara vrun motiv bine intemeiat acest sentiment vine si pleaca din noi. Insa, revenind cam des,si chiar mai intens decat se lasa vazut la alti..
Poate unii ne nastem melancolici…ne nastem pesimisti,nostalgici sau ganditori… si atunci oare ce trebuie facut pentru ca sa fim din nou zambitori,linistiti si fara griji?…
Poate ca nimic.. si poate ca asta e natura noastra… natura unui melancolic,…
Exista o anumita armonie in lume..Defapt exista mai multe tipuri de ‘armonii’…
Cand totul e perfect..si parca nici nu mai e loc de mai mult,caci deja am ajuns la perfectiune ,si nu mai e nevoie de mai mult sau mai putin.Atunci este doza exacta de frumos si urat, de trist si veselie,de zambete si priviri ganditoare,de chicoteli si oftari,de cuvinte si taceri, de negru si alb,de bine si rau,de el si de ea…
Gandurile-mi zac pe pat,dezvelite acum de un invizibil cearceaf, zac goale,uitate de lume si de ele insele, bete sau drogate sau poate ambele…Si cugeta spre ideei utopice,imposibile…
Gandurile-mi sunt rebele lor si mie.. caci imi alearga haotic prin cap..doar pentru a se opri sa zace pe un pat al constiintei si remuscarilor.. pentru a se fremata de dor si grija.. pacat de gandurile mele,ce plang imposibilul,caci iar imi vor sclipi ochii..spre un univers inexistent spre dorinte si adevaruri imposibile
“As vrea sa stiu la ce te gandesti.Sa stiu ce ganduri iti trec prin capusorul asta al tau..”
Eu si D. ne intorceam de la noaptea de party pt fete..Dupa o noapte lunga si plina cu alune si coktailuri cu vodka ne-am pregatit sa parasim incinta pentru a ne indrepta spre casa…
Aratam ca doua boschetare..si nu exagerez :))….pentru ca a inceput ploaia..iar noi nu avem umbrela.. D. schioapata si trebuie sa mergem incet..din pacate e si racita si nici nu are gluga..in vreo doua minute zici ca a trecut pe sub Niagara..eu in schimb…cu doua glugi in cap…incant probabil trecatorii cu expresia mea de zombie..si rucsacul atat de umplut incat ai putea spune ca e supraponderal…:))….
V1: I’ve been awake for a while now
you’ve got me feelin like a child now
cause every time I see your bubbly face
I get the tinglies in a silly place
C: It starts in my toes
and I crinkle my nose
where ever it goes I always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go
V2: The rain is fallin on my window pane
but we are hidin in a safer place
under covers stayin dry *(safe) and warm
you give me feelins that I adore
C: It starts in my toes
make me crinkle my nose
where ever it goes
i always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go
B: What am I gonna say
when you make me feel this way
I just……..mmmmmm
C: It starts in my toes
make me crinkle my nose
where ever it goes
i always know
that you make me smile
please stay for a while now
just take your time
where ever you go
V3: I’ve been asleep for a while now
You tucked me in just like a child now
Cause every time you hold me in your arms
I’m comfortable enough to feel your warmth
C: It starts in my soul
And I lose all control
When you kiss my nose
The feelin shows
Cause you make me smile
Baby just take your time now
Holdin me tight
Where ever, where ever, where ever you go
Where ever, where ever, where ever you go
Where ever you go, I’ll always know
Cause you make me smile here, just for a while
Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând…
Ca nisipul femeile sunt…
Beethoven-Violin Sonata no.5 op.24 spring rondo-allegro
…imagineaza-ti..o frumoasa dimineata de primavara…un camp verde pal..flori de primavara.. iarba marunta …un soare caldut si primitor…o raza…o usoara briza de racoare…
o mana schiteaza cateva gesturi in creion…foaia odata goala..povesteste acum o scurta istorie a unui peisaj..a unui loc imaginar..a unei scene…in timp ce creionul reda usor fiecare linie a acestei lumi,imperfectiunile fiindu-i sterse cu nervozitate…
culori de pastel…o mana trecuta prin par…o usoara rasuflare..o privire ratacitoare…un caiet de poeme… un stilou vechi… nici o patura..
Ochii….cea mai expresiva parte a corpului omenesc si nu numai..
Sunt multe expresii care descriu profunizimea lor…. ochii sunt o fereastra catre suflet si catre lumea noastra…un portal intre interiorul nostru si lumea exterioara,descifrnad in ei mult mai usor gandurile si starile sufletesti…
In ultimul timp am auzit ateatea lucruri legate de acest subiect,in special ,legate de perechea fericita de ochi pe care o am in posesiune…
Cu toate acestea,avand in vedere toate lucrurile pe care le-am auzit despre ochii mei si la care am avut diverse reactii ,una singura m-a facut sa o tratez cu mai multa importanta… si ciudat ca nici nu a fost nevoie sa mi se spuna,sau sa vad,…ci a fost destul sa simt.. sa simt schimbarea din ei… pentru ca singurul lucru care mi-a strabatut mintea a fost o mica fraza ” imi sclipesc ochii”…
sunt sigura ca fraza asta va da multe de gandit insa cu siguranta foarte putini s-ar gandi la adevaratul sens al ei,la adevarata interpretare…poate mai putin vizibila… usor macabra sau morbida… intr-adevar….ce sti si ce simti atunci cand ‘iti sclipesc ochii’
